26 Octombrie 2022 - Un scandal între părinți și medici la Spitalul de Pediatrie Ploiești s-a lăsat cu intervenția poliției. Ce nemulțumiri au pornit conflictul 12 Iulie 2022 - Un copil de 3 ani, internat în secția de Arși de la Grigore Alexandrescu, a dormit pe podeaua salonului din cauza căldurii insuportabile.
Un conflict între medici și părinți care a avut loc în weekend la Spitalul de Pediatrie din Ploiești s-a încheiat cu intervenția Poliției. De ce această dată totul a pornit de la timpul mare de aștepare pentru consultarea urgențelor. După mai bine de patru ore, femeia care a și sunat la 112 a plecat cu copilul neconsultat.
În cadrul Spitalului de Pediatrie Ploiești pacienții pot beneficia de investigații paraclinice și consultații de specialitae în sistem ambulator pe baza unei programări, apelând numărul de telefon 0PEDIATRIE (0733428743) și prezentând obligatoriu următoarele documente: biletul de trimitere de la medicul de familie și/sau medicul de specialitate, certificatul de naștere sau cartea de identitate, după caz.
Spitalul de Pediatrie are toate paturile ocupate Paturile spitalului de pediatrie din Ploiești sunt pline. 80% dintre copii internați au fost diagnosticați cu viroze respiratorii. Medicii spun că, în scurt timp, numărul de cazuri va crește alarmant, motiv pentru care recomandă părinților evitarea spațiilor aglomerate, cel puțin
Departamentul de Pediatrie; Servicii CASMB; Servicii CASMB Imagistica; 30/11/2021: Medic Rezident - Chirurgie Pediatrica, Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii "Grigore Alexandrescu" Bucuresti. 15/06/2017 - 14/07/2017: Medic Rezident - Chirurgie Toracica, Institutul de Pneumologie "Marius Nasta", Bucuresti 2008 - 2014 - Diploma de
Lucrează în Ploiesti la: Centrul Medical De Diagnostic și Tratament Ambulatoriu Ploiești Dr. Alexandra Maria Carlea Specialitate: Medicină fizică și reabilitare pediatrică Lucrează în Ploiesti la: Spital Pediatrie Ploiești Dr. Alice Elena Dascălu Specialitate: Pediatrie Lucrează în Ploiesti la: Spital Pediatrie Ploiești Dr. Ana Isabela Lupu
Z9Wh0K. Spitalul de Pediatrie Ploiesti, Str. M. Eminescu Nr. 4-6, cod postal 100336, tel: 0244 592805/591801, fax:518415. Spitalul este plasat central , accesul in strada M. Eminescu se face din apropierea "Primul Rond "din B-dul Independentei , artera principala a orasului care face legatura Nordului cu Gara de Sud.Posibilitati de transport in comun:
Lucrează în Ploiesti la: Centrul Medical De Diagnostic și Tratament Ambulatoriu Ploiești Dr. Alexandra Maria Carlea Specialitate: Medicină fizică și reabilitare pediatrică Lucrează în Ploiesti la: Spital Pediatrie Ploiești Dr. Alice Elena Dascălu Specialitate: Pediatrie Lucrează în Ploiesti la: Spital Pediatrie Ploiești Dr. Ana Isabela Lupu
CMI pediatrie Dr. Antonela Monica Bardas CMI pediatrie Dr. Antonela Monica Bardas din Ploiesti, Policlinica Cina, str. Andrei Mureseanu nr. 56 va asteapta cu urmatoarele servicii medicale: monitorizarea dezvoltarii armonioase a copilului interpretare analize in context clinic recomandari privind alimentatia pe grupe de var
Chirurgie si ortopedie pediatrica - Spitalul de Pediatrie Ploiesti Str. Mihai Eminescu nr.4-6,Ploiesti Prahova PROGRAM AUDIENTE MANAGER Luni și Miercuri 13:00-15:00 Bine ati venit Prezentare Economic Comunicate Chestionar satisfactie Contact Prezentare Sectii si Compartimente Pediatrie 1 Pediatrie 2 Chirurgie si ortopedie pediatrica
Spitalul Municipal Ploiesti. Spitalul Municipal Ploiesti ofera solutii medicale totale pentru imbunatatirea si mentinerea starii de sanatate a fiecarei persoane care apeleaza la serviciile sale. profesionalism si dinamism din partea personalului medical. aparatura ultra-moderna in dotarea laboratoarelor si a cabinetelor medicale.
doctori spitalul de pediatrie ploiesti